Am scris aceasta poezie ca un fel de critică literară pentru "Gemenii" de M. Cărtărescu si este dedicata fostei mele iubite, Ioana. Sunt clipe intr-o relatia pe care nu le poti uita.
Nu prea am mai scris pe blog, m-am simţit lipsit de originalitate. Nu am mai scris. Nu am mai compus. M-am lăsat de toate. Am început să trăiesc iar în lumea mea virtuală, imaginară, rece, înnegrită. Am scris "Alb sau Negru" ca să scap de partea asta din mine care mă înnegreşte.
Luni, 5 decembrie 2011, am citit la Ora Altfel, la română, poezia mea cea mai reuşită. Priveam cu indiferenţă sentimentele care îmi treceau prin suflet și prin inimă. Tremuram în fața clasei mai rău ca un copil mic în prima zi de școală.
Vineri, când cei din clasă mi-au adus interpretările lor pentru poezia mea, au fost niște lucrări care efectiv miau dat lacrimile (spre rușinea mea am fost văzut *sad* :-( ).
1.Pe locul întâi, cea care m-a atins la inimă a fost Crinei, care a scris un fel de scrisoare:
Andrew,
De ce nu vrei să fii ce ți-ai propus?
De ce nu te îndrumi să fii ce ești?
Te minți Mereu că josul este sus.
Și-alegi să crezi în povești.
Te plângi că lumea este rea și fadă,
Că nu te-a înzestrat cum trebuia.
Dar, ți-am mai spus: odată și odată
O să-ți arate cum, de fapt, e ea.
Zâmbește-acum și nu te mai gândi
La ce a fost cândva, la ce va fi,
Și uite-te, te rog, măcar o dată
La orbi, orfani și surzi din lumea toată.
Privește în oglindă, repetă după mine:
“Azi sunt un om puternic și totul va fi BINE!”.
2. Numărul doi care la fel m-a atins la inimă, a fost poezia Ralucăi, titlul în primul rând, deoarece eu punând întrebarea "Alb sau Negru", ea a răspuns cu "Alb și Negru" de Păunescu.
